Răbdare

Răbdare Rabdare, mereu imi spui sa am rabdare, "cu rabdarea treci și marea", așa mi se zicea încă de când eram mică și mergeam în picioare pe sub masă. Dar eu nu pot avea răbdare, nu știu să am rabdare, nu pot sa te las în lumea ta acoperită de cei mai negri nori posibil. Te afunzi în întuneric, ti-ai clădit un culcuș, o casă, cu un gard frumos sculptat, totul făcut cu mâinile tale magice, mâini cu care mă atingi când mă primești ocazional lângă tine. Dar nu mă lași să stau mult, reușești să mă faci să imi doresc să plec din locul clădit de tine. Vrei să meditezi din nou, iar eu vreau să te mai iubesc o data. Mă uit pe fereastra sufetului tău..și plouă, plouă încontinuu, plouă torențial, e rece, e gheață peste tot și ceața nu mă lasă să găsesc calea spre tine. Nu pot sa ajung la tine, nu pot să te ajut, am adus cu mine pături de zambete pentru suflet si flori cu parfum de iubire pentru inimă și tot soarele pentru grădina sufletului pe care o lași în paragină, unde au început să crească bascheții și florile cu țepi.  Hai să grădinărim împreună, te pricepi la asta foarte bine. De ce e atât de greu? De ce nu am răspunsuri? De ce mă supăr când stai botos și ai privirea pierdută când ar trebuii să îți zâmbesc? Nu știu nimic, deși tu mereu îmi spui că e simplu, și da, este simplu pentru tine, că așa te-ai construit, dar mie, mie îmi este extrem de greu,, și totuși reușesc să am răbdare, tu ești cauza, iubindu-te am învățat să mă corectez, mi-am dorit asta.